Zodia Plop
Este înalt, decorativ, frumos, dar este prea legat de tot ceea ce-l înconjoară, lăsându-se influenţat şi descurajându-se foarte uşor. Se simte mereu presat de timp.
Are nevoie de o influenţă bună a prietenilor, ceea ce îl poate elibera de pesimismul său obişnuit. Este foarte legat de casă, de locul natal, toate aceste lucruri îi influenţează mult viaţa într-un mediu izolat, se simte sufocat şi se stinge.
Are nevoie de prieteni, fiind foarte sensibil şi un mare pesimist. în general, pozează în om puternic, dar nu reuşeşte să se prefacă mult timp. Este foarte uşor de rănit şi suferă din cauza celor mai mărunte lucruri, dar, cu timpul, poate ajunge să-i placă să se lamenteze şi să-şi prezinte lamentările pentru a auzi compătimirile celorlalţi.
Pesimismul său este ca o boală cronică. Plopul este totuşi curajos şi orgolios, afişând uneori un aer senin şi lipsit de griji. Este înclinat spre materialism, lăcomie, putând fi aspru şi diabolic, dar foarte abil în obţinerea banilor. Este un om care se gândeşte la viitor, pe care întotdeauna îl vede în negru.
Este rar fericit în familie datorită sensibilităţii şi independenţei sale, dar îşi ascunde problemeje sub un zâmbet larg. îşi tratează partenerul cu încredere şi nu va accepta să divorţeze. Este o fire foarte independentă, nesuportând nici o constrângere.
Are o inteligenţă bună şi-o păstrează până la vârste înaintate. Luciditatea şi spiritul critic îi blochează aspiraţiile.
Este neglijent şi leneş, urând munca fizică. Viaţa sa va fi un şir de evenimente dure şi neplăcute, dar poate avea bucurii din partea copiilor săi.
Cel mai nou si mai bun magazin naturist din Romania. Avem exclusiv produse din plante medicinale de cea mai buna calitate .
In stocul acestui magazin naturist sunt produse GNLD ( 100% din plante medicinale ) .
Livrare oriunde in tara, in 24 de ore.
Super-reduceri la www.DeoFarma.com. Uita-te si convinge-te !
|